Simona Halep. Simona Halep este feminină și masculină. Este feminină în felul de a avea grijă de ea și masculină în felul de a-și face loc în viață, de a intra în competiție și a se auto-depăși.

Mai sunt câțiva romani pe care ii apreciez în acest fel, oameni compleți (bărbați sau femei), oameni care își acceptă natura lor universală, se dezbară de prejudecățile de gen, de nație, de religie, de educație și de orice alt fel și devin universal transnaționali.

În sistemul corporatist romanesc, întâlnesc un mediu încă îmbibat în sucul gastric acid al unei alimentații intelectuale toxice: leaderi care nu citesc nimic (nu vorbesc aici doar de cărți de specialitate economică, vorbesc de orice lucru serios – doar postări de Facebook, proceduri și rapoarte), leaderi care nu cer ajutorul nimănui, pretind că se descurcă singuri, din poziție în poziție din ce în ce mai bine, din ce în ce mai sus, leaderi care învață meserie după ureche de la alți leaderi (li se spune prețios și pretențios „mentori”) care au învățat meserie tot după ureche de la o generație de leaderi care au învățat meseria de a le spune altora ce să facă, în mod directiv și nedemocratic acum 20 de ani de la Ceaușescu & Co. În schimb, ar putea evolua citind, învățând de la cei mai buni, arzând etape, practicând un leadership deschis permanent la feedback și racordându-se la lumea modernă și trăgând astfel după ei câteva sute de mii de angajați români care ar atrage după ei câteva milioane de romani (adică pe noi toți) din mocirla Cotroceni-Victoriei.

Niveluri și niveluri ierarhice de EGO fără ECO; comportamente egotice de status, de fapt nudități impudice de „a avea” și „a face” ca să „zică lumea despre mine că …”. În care nimeni altcineva nu contează (ECO), doar eu și statusul meu (EGO). Exact comportamentul șoferilor și „copiloatelor” de gipane de la Arenele BNR pe care îl bănuiesc de excese de aruncat hărții, pungi, semințe, scrumiere, scuipături și bancnote de 10 lei pe geam la stop și nu numai. Exact la fel, EGO-ul ăsta care ne roade mintea și sufletul și faptele zi de zi la birou ne împinge la „angajații sunt replaceable”, „este doar o rotiță în angrenaj, merge și fără ea/el”.

Leaderi incompleți:

– femei bărbate care uită să aibă grija de oamenii lor (în sens colaborativ) – pentru că încearcă să copieze bărbații care fac asta;

– bărbați „dădace” care uită de focusul pe rezultate (în sens competițional).

… și celelalte variante clasice (femeia „dădacă” și bărbatul „vânător”) care întregesc un peisaj fără un viitor în istorie, ci doar cu admiratori și follow-eri temporari, viitori leaderi deformați și ei.

Un leader echilibrat este o simona halep; o femeie-de-femeie (da, un stereotip) la care adaugi obiective realizate. Sau un bărbat-de-bărbat (da, un stereotip) la care adaugi grijă pentru cei din jur și sensibilitate. Un astfel de leader are rezultate vizibile, inspiraționale pentru cei din jur, „ecologice” (care îi privesc și pe alții în mod pozitiv).

Ce poți face? Vrei să fii un mare leader?

Ce trebuie să faci este să îți accepți ca femeie dorința de rezultate și să nu îți uiți niciodată instinctul „matern” față de echipa ta de la serviciu, indiferent de faptul că este formată din 5, 20 sau sute/ mii de oameni. Să îți accepți ca bărbat instinctul de a avea grijă de oamenii tăi, de a vorbi cu ei, de a asculta în timp ce nu uiți focusul pe rezultate și spiritul competițional.

Sau să citești biografii ale unor mari leaderi + să te lași deschis feedback-ului + să faci coaching (care înseamnă că cineva îți oferă feedback și te ajută să te observi) + psihoterapie și orice altă formă de descoperire de sine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *