Exista o întrebare de coaching clasica: ‘Ce-ai face dacă ai ști că nu poți da greș?’. Un fel de ghiont motivational dar care își pierde forța prin conditionalul optativ „ai face”, „ai ști” si prin improbabilul ‘poți”.

Uite o varianta parca mai deșteaptă un pic, chiar dacă paradoxala: ‘Ce vei face știind că se poate să dai greș?’. Adică tu știi că sunt șanse să eșuezi si totuși te apuci. Cum ti se pare asta? Ce feeling iti dă?

Dar asta? ‘Ce nu faci in nici o zi, iluzionându-te că deja ești fericit?’

Hai sa iti spun o poveste despre prima întrebare. ‘Ce-ai face dacă ai ști că nu poți da greș?’

Ea este o tipa mișto, cool, Y, cu toată viata in fata. Rade tot timpul, se joaca cu viata ei, ia lucrurile asa cum sunt, trăiește foarte in prezent, este trendy si înconjurată de prieteni. Dacă EL o întreabă întrebarea de mai sus, răspunde cam asa: „Orice… m-as apuca de atât de multe lucruri ca nici nu îmi dau seama cu care as începe si cu care as continua.”. „Si ce ai sa faci?” zice EL. „Aaaaa…” zice EA.

Hai sa iti spun o poveste despre a doua întrebare. ‘Ce vei face știind că se poate să dai greș?’

El este un tip serios, analitic, asa, mai cerebral, mai așezat. Ii plac lucrurile bine făcute, cu responsabilitate, fără brizbrizuri, fără farafastâcuri. Dacă EA îl întreabă întrebarea de mai sus, EL răspunde: „Doar ceea ce îmi place, doar ceea ce vreau. Nu merita sa irosesc gloanțe aiurea trăgând la întâmplare prin viata”. „Si?” întreabă EA. „Hai la o cafea chiar acum, hai la un teatru apoi si … mai vedem noi” zice EL.

Hai sa iti spun o poveste despre a treia întrebare.’Ce nu faci in nici o zi, iluzionându-te că deja ești fericit?’

EI sunt împreună de multi ani. S-au cunoscut de mici, din generala. Au rămas împreună, era mai confortabil asa. Sau poate chiar se iubeau, in felul lor cuminte, simplu omenesc. Ca doi foarte buni prieteni. Iar peste douăzeci de ani de la căsătorie, COPILUL lor ii întreabă întrebarea de mai sus. EA răspunde: „Sunt deja fericita ca tu exiști, copilul meu”. EL răspunde: „Sunt deja fericit ca tu exiști, copilul meu.” „Atât?” întreabă COPILUL. „Atât”, răspund părinții in cor.

Un Soi de Morală Relativă

Esti de un fel sau altul: mai optimist, mai fatalist, mai realist. Mai nepăsător sau mai focusat in viata ta. Ai alături de tine oameni la fel ca tine sau diferiți, cu care trebuie sa viețuiești alături multi zeci de ani, uneori pana la moarte. Pe unii perspectiva morții ii înspăimântă si ii blochează in nimicuri si nimic, pe alții ii motivează sa realizeze totul sau nimic, pe ceilalți ii lasă reci. Viata este complexa (nu complicata), însemnând ca este într-o perpetua schimbare in jurul tau si in tine. O întrebare te poate trezi sau nu. Eu cred in trezire si in amăgirea pozitiva mai degrabă decât in scufundarea in fatalitate. Mi se pare ca viata este prea prețioasă ca să nu fii treaz  in mijlocul ei.

Acest text nu este făcut sa iti indice un drum. Este doar o sămânța de gândire si de trezire. Ia din el întrebarea care te zgândără mai mult si răspunde-ti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *