Prima experiență.

– o cameră cu tavanul jos, super cald, mirosuri grele, amestecate; în camera aceasta cei 5 locatari se spală, dorm, mănâncă, se uită la televizor, își fac temele, își duc grijile și speranțele, tinerețea și bătrânețea;

– în cameră miroase a mâncare și a mizerie, a parfumul Ancăi de lângă mine;

– celelalte camere sunt neîncălzite – de unde bani de lemne?

– bătrâna bunică fără dinți în gură îmi arată o poză de la nunta părinților; a tăiat jumătatea cu „ea”, a rămas în poza tatăl și nașa; doar tatăl merita sa fie văzut de copii în fiecare zi, în poza ca o icoana pusa sub tastatura unui calculator primit printr-o donație;

– copiii se uita la Minimax la un televizor alb-negru în care imaginea este foarte „puricata”; culorile desenelor animate nu exista;

– patru copii al căror tata a murit iar mama i-a părăsit; trei fete și un băiat sunt acum în grija bunicii; au note bune la școală, fata cea mare va termina gimnaziul și va da la liceu;

– băiatul are privirea străină, salbaticita și pierduta în amintirea părinților care l-au lăsat; la fel fata cea mica; celelalte doua fete par mai prezente;

– în mijlocul patului jegos care tronează în mijlocul camerei mici băieții de la World Vision cu care am mers astăzi au deșertat toate cadourile de pus sub brad – care brad?

– copiii se bucura de fiecare jucărie, de fiecare ciocolata, de fiecare pereche de ghetuțe de iarna; se bucura reținut; când nu ne uitam la ei însă desfac cu o bucurie brutala toate foile de staniol și scormonesc în mormanul de „bunătăți”;

– copiii mei se uita atenți la tot ce este în jur; Ștefan rezista doar câteva minute și apoi vrea sa iasă afara;

– la aceasta familie, „afara” este egal cu „înăuntru” – dintre cei ai casei, nimeni nu se descalță la ușă; eu m-am descălțat; un pic din noroiul din bătătură se găsește pe toate covoarele, picioarele și mâinile copiilor pe care ii găsim aici; Elena, Mădălina, Nicu și … pe cea mijlocie am uitat cum o cheamă.

– în curte, o bătătură tipica sărăciei rurale românești: neorânduială, animale salbaticite de nemâncare, resturi aruncate peste tot, lucruri vechi delabrate, noroi, WC-ul din curte prăbușit într-o parte.

Experiența #2

– o cameră mică, înghesuită în care trei copii (un băiat și două fete) stau în mijlocul patului și se uită la AXN; în cameră miroase a de toate; în cameră cozonacii stau la crescut în două ligheane acoperite;

– băiețelul se bucură tare mult și ochii ii strălucesc când în pachetele noastre dă peste o carte de Jules Verne – „Castelul din Carpati” – și îmi spune că a mai citit „Insula Misterioasă”, „doar volumul 1 că pentru al doilea nu am avut bani”;

 

Experiența #3

– o cameră mică și înghesuită, pentru restul nu există bani de lemne; miroase a de toate, în camera alăturată (și mai mică, neîncălzită) se fac sarmale,

– patru copii (două fete și doi băieți) stau în mijlocul patului și se uită la Minimax, „color”; una dintre fetite este în puțica goală, doar cu o bluză pe ea – restul rufelor sunt atârnate afară la uscat;

– și aici, ca și la celelalte două familii „afară” = „înăuntru”; eu mă descalț, ei umblă încălțați peste tot;

– tatăl a lucrat la „unii care fac frigărui”, un abator cu congelator, de lângă București; intratul în congelator venind transpirat de afară astă vară l-a lăsat fără putere în mușchii spatelui; a văzut cum unui coleg i-au căzut degetele degerate pentru că patronul le dădea niște mănuși de cârpă cu care trebuiau să manipuleze tăvi congelate cu carne; acum cară lemne de la pădure pentru săteni; câștigă 30 de lei pe zi; uneori nu are ce să le dea de mâncare seara copiilor și cere ajutorul pădurarului;

Experiența #4

– World VIsion a dat aanul acesta 250 de capre unor familii pentru a se putea întreține (lapte); unele dintre capre au murit;

– această familie este mai înstărită, se vede după gardul de la intrare și după structura mai solidă a casei;

– în ocolul animalelor, gâștele urlă după mâncare, curcanii la fel, găinile se răspândesc prin curte disperate după mâncare; o capră zace moartă sub o pătură, „a luat o boala de la stană”;

– bărbatul casei face țuică în curte, îmi dă să gust din vinul lui o gură, vin bun, parfumat; schimbăm câteva vorbe despre cum e viata lor; a pus porumb și a rămas cu el, toată lumea a pus porumb în sat.

 

Pe drum, înapoi.

– vedem cerul spectaculos și în acest timp copiii mei mă întreabă: „de ce familiile astea au asa de multi copii?”, „de ce miroase asa în toate familiile unde am fost?”, „de ce era dezbrăcată fetita aceea?”, „unde se spală oamenii aceștia?”, „de ce nu au părinti copiii?”, „de ce toți stau într-o singură cameră?”

– unul dintre băieții de la World VIsion îmi spune că anul trecut când au fost cu donații a cunoscut o familie în care copiii nu văzuseră, nu mirosiseră, nu gustaseră și nu știau cum se desface o portocală și o banană.

 

Sfârșit

În câteva ore, copiii pe care i-am vizitat azi, înghesuiți în același pat lângă cei care au grijă de ei, lângă „cadourile” noastre, vor visa. Ce vor visa?

În câteva ore, copiii mei cu care am avut astăzi această experientă, în pătuțurile lor individuale, încălzite, vor visa. Ce vor visa?

Eu miros încă a mirosurile camerelor lor. Anca este la meditație la Seeds for Happiness și meditează la ziua de azi, cu compasiune și dragoste pentru cei pe care i-am cunoscut.

poza

One thought on “Compasiune

  1. Pingback: Tragi linie … – Insidebloom Coaching

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *