Am auzit câțiva oameni în viata spunându-mi “pe mine liniștea ma înnebunește” . Erau genul de oameni care nu își luau în casa fața de la radio-ul din mașină (ca sa nu le-o fure hoții  ca sa nu și o uite vreodată acasă.

 

Pe mine liniștea ma liniștește  Dar înțeleg nevoia de zgomot. Inclusiv nevoia de zgomot din cap. Daca ești obișnuit astfel de mic sau de mult timp, este greu sa îți auzi liniștea naturala dinăuntru.

 

Am văzut aseară un film în care unul dintre personaje trăia în mijlocul unei păduri  la multi kilometri depărtare de orice alt om, fără a avea relații sociale; în film, acest individ era capabil sa audă gândurile celor pe care ii întâlnea.  Închipuiți-va ce însemna pentru el apropierea de un alt om. Sau de mai multi oameni. Sau de un oraș întreg.

 

Si tu, și eu, suntem în stare sa auzim gândurile altora în mintea noastră permanent. Si, ne place, vrem acest lucru. Suntem genul de oameni (măcar în parte) pe care liniștea ii înnebunește.

In mintea noastră auzim constant vocea părinților care vorbesc de mici în și prin noi (ce este “bine”, ce este “rău”, ce “trebuie”, ce nu “trebuie”, ai persoanelor importante din viata noastră  ai șefilor noștri – în general vocile tuturor celor care au avut sau au încă autoritate în viata noastră.

 

Când suntem influențați de cineva în mod semnificativ, vocea aceluia șoptește,  vorbește sau urlă în mintea noastră.  Ca și cum am fi un taxi în care se urca oricine vrea șoferul lui – dar noi nu suntem șoferul ci doar taxiul.

 

Unde este vocea ta in mintea ta? Cat de tare te asculti chiar pe tine? Ce iti sopteste/ vorbeste sau urla dar nu bagi in seama acum si de obicei?

 

Chiar acum, Ștefan (băiețelul meu mic de 5 ani) a venit peste mine în mansarda în timp ce scriu acest articol. Daca înainte îmi puteam auzi foarte ușor mintea dictându-mi vorbele pe care sa le scriu, acum este greu- Ștefan îmi solicita toată atenția. Dealtminteri ieri cred ca a fost pentru prima oara când l-am văzut și pe el având un moment de introspecție – s-a retras pe balansoarul din curte, nu era nimeni cu el și pur și simplu stătea singur și se gândea.

 

Cine asculta vorbele sau liniștea din mintea ta? Cine este acel “tu” care asculta? Acel “tu” este exact cel care poate vrea sau nu mai mult zgomot în viata. Este exact acel tu care stabilește egalizatorul intre toate vocile care se aud în mintea ta. Si ca atare este un fel de dirijor al polifoniei, cacofoniei, simfoniei sau liniștii mentale. In cazul acesta poți deveni chiar șoferul de taxi – nu taxi-ul.

 

Iar el are o voce distincta, unica. Vocea sufletului și a sinelui interior profund. Ca sa îl auzi trebuie sa faci liniște. Si atunci îți va spune și vei ști ce merita sa asculți și ce nu, ce sa dai mai tare și ce mai încet.

 

“Enjoy The Silence”

 

Words like violence
Break the silence
Come crashing in
Into my little world
Painful to me
Pierce right through me
Can’t you understand
Oh my little girl
All I ever wanted
All I ever needed
Is here in my arms
Words are very unnecessary
They can only do harm
Vows are spoken
To be broken
Feelings are intense
Words are trivial
Pleasures remain
So does the pain
Words are meaningless
And forgettable
All I ever wanted
All I ever needed
Is here in my arms
Words are very unnecessary
They can only do harm
Enjoy the silence”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *