ORGÓLIU, orgolii, s. n. Părere foarte bună, adesea exagerată și nejustificată, despre sine însuși, despre valoarea și importanța sa socială; îngâmfare, vanitate, suficiență, trufie. – Din it. orgoglio. Cf. fr. orgueil. Sursa: DEX 2009

 

Cand l-am dus prima oara pe baiatul meu cel mare Andrei la inot am observat un lucru interesant: in timp ce inota nu se uita inainte, spre capatul bazinului, unde ar fi trebuit sa ajunga. In schimb se uita mereu in stanga si in dreapta, sa vada cine il depaseste. De atunci au trecut ceva ani si Andrei inoata astazi pentru el, mult mai bine decat o facea atunci – si mult mai fericit.

 

Vin din mediul corporatist iar functiile mele in cei 14 ani au fost de natura sa ma puna in fata altor si altor medii corporatiste (am fost vanzator de credite pentru companii mari si foarte mari).

 

De cele mai multe ori am vazut culturi de corporatie centrate pe leader. Si construite astfel de leaderii care conduceau acele companii. Rolul de “tata – parinte”, “salvator” si “judecator” (dar si “procuror”/ “avocat”) se potriveste conducatorului roman ca o manusa.

 

Cam orice roman care ajunge intr-o pozitie de conducere o ia pe calea mesianismului. Haina de manager are galoanele “orgoliului” pe umeri, in Romania.

 

Nu stau acum sa explorez cu tine cauzele.

Ce am trait eu este ca la un moment dat sentimentul de pierdere a functiei, respectului celorlalti, beneficiilor – este inspaimantator de puternic. Si aceasta frica a pierderii insemnatatii tale in ochii celorlalti te impinge mai departe, in strada infundata a managementului orgolios.

Si mai stiu ca:

  • – un astfel de conducator lasa in urma lui haos atunci cand pleaca (in concediu, in pauza de masa sau definitiv demis din functie);
  • – un astfel de conducator taie de la radacina “responsabilitatea si motivatia interioara” a oricarui angajat adult, care ar putea altfel sa gaseasca singur solutii la problemele operationale, de echipa, de productivitate – pentru ca de fapt acesta este cel care confrunta toate aceste probleme “la prima mana”;
  • – un astfel de conducator duce mai departe “cultura economica a hazardului moral” in care traim (i.e. cultura corporatista in care se poate intampla orice, orice este permis, oricine poate ajunge sa conduca pe oricine).

 

Cum poate iesi o corporatie din acest tip ce cultura, pastrandu-si conducatorii si devenind mai productiva? Greu.

 

Dar am “intalnit si corporatii fericite” (parafrazandu-l pe domnul Tatulici).

 

Iar acolo s-a intamplat astfel: conducatorul/ conducatorii au realizat la un moment dat ca trebuie sa se schimbe ei, in primul rand, sa impinga “responsabilitatea” si “constiinta muncii” catre angajati.

 

Pana la urma, ce poate face un conducator ca sa ajunga la acest “insight”?

– sa testeze validitatea zicalei “unde-s multi puterea creste” (o minte plina de aceleasi idei este mai putin decat mai multe minti pline de mai multe idei diverse);

– sa testeze validitatea ideii ca “mai degraba eu in competitie cu mine decat eu in competitie cu altii” (beneficiile se vad inevitabil si intotdeauna mai devreme sau mai tarziu atunci cand “altii” dispar din peisaj – demiterea conducatorului, schimbarea structurii functionale si ierarhice in companie, pierderile financiare ale companiei)

 

Orgoliul leadership-ului romanesc poate fi combatut cu imbratisarea diversitatii, acceptarii celorlalti ca fiind la fel de importanti ca tine, cu asertivitate in comunicare si comportament.

 

Orgoliul in istorie a insemnat razboaie, regres economic si social, fundamentalism.

 

O comparatie:

– conducatorul vanitos/ orgolios duce compania pe o strada infundata

– conducatorul diversitatii si responsabilitatii duce compania sa construiasca strazile necesare progresului.

 

Improvizatia teatrala este una dintre metodele care il poate invata pe orice leader toate aceste lucruri. Dar despre asta in articolul viitor de leadership.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *