În ultimul an, lucrând la cartea mea „The Leadership Spark” despre inovatie în business, am avut ocazia să discut cu mulți manageri internaționali interesați de și implicați în inovația de business, să citesc un raft de bibliotecă despre acest subiect și să gândesc și mai mult la acest fenomen. Ce am descoperit a fost că nu există o teorie integratoare, atot-cuprinzatoare a ceea ce înseamnă inovația de afaceri și că sunt 4 întrebări pe care foarte rar stakeholder-ii unui proces de asemenea natură și le pun.

Prima întrebare este următoarea: am oamenii potriviți care să conducă procese de inovatie în interiorul companiei mele

În multitudinea de teorii despre inovație, există unele care privesc exact acest lucru: rolul individului în procesul creativ, inovativ. Dogma spune că nu poți avea succes cu un proces sau program de inovație corporativă dacă nu ai oameni pregătiți. Pregătiți înseamnă: să fie aliniați cu misiunea companiei și să dovedească angajament total față de ea, să creadă despre ei înșiși că sunt creativi și să fie în mod natural agenți ai schimbărilor.

A doua întrebare este: este cultura actuală din companie una favorabilă pentru inovatie?

Cu alte cuvinte, este vibe-ul companiei unul cu potențial creativ? O cultură (în general) este creativă acolo unde există cunoaștere și o mișcare liberă a acestei cunoașteri în interiorul companiei. Ce se întâmplă foarte des este că în corporații, culturile sunt direcționate și centrate în jurul „profitului” sau/ și „economiei – reducerii de costuri”. Ceea ce este greșit în acest lucru este că astfel de culturi nu favorizează inovația, la fel cum nici un mare creator sau mișcare inovativă din istoria omenirii nu a fost preocupată eminamente de bani și monetizare. Căile de a face profit sau economii sunt limitate atunci când scopurile sunt cele de mai sus; ies la iveală infinit mai multe căi când scopul este unul semnificativ și pentru angajați, când misiunea lor (și a companiei) este declarată și susținută permanent spre motivații superioare, atât individuale cât și comunitare.

A treia întrebare este aceasta: am instrumentele potrivite la nivelul fiecărui individ din organizație cu care acesta să își manifeste creativitatea?

Chiar dacă ai oamenii potriviți (conform unui răspuns potrivit la prima întrebare) se prea poate ca doar dorința și credința de a crea și inova să nu fie destul. Gândirea creativă este una de un tip special ce presupune procese cognitive și comportamente diferite. Instrumentele de gândire creativa care produc la rândul lor comportamente creative au fost inventariate, modelate și copiate de la mari inventatori de zeci de ani, se găsesc inc cărți de specialitate și totuși ele nu sunt folosite decât foarte rar în cadrul ședințelor de planificare strategică sau în board meeting-uri astăzi.

Ultima întrebare: este organizarea proceselor în cadrul organizației potrivită pentru inovatie emergentă?

Un proces decizional greoi aplicat ideilor venite de la angajați, filtrele situate de obicei la nivelul middle într-o organizație (de obicei middle managerii sunt printre cei mai înverșunați apărători ai status-quo-ului) și stimularea inovației prin normare (cote de idei creative lunare) sau remunerare (cei cu idei creative vor fi plătiți suplimentar) împiedică inovația.

În concluzie, inovația este un produs emergent al unei gândiri colective în care indivizii angrenați cred în spiritul lor creativ, au mijloacele necesare să și-l exprime și pot face acest lucru într-un cadru organizațional fertil. Inovația nu poate fi împinsă, trasă, împunsă sau impusă. Ea apare atunci când conducătorii organizației asigură răspunsuri pozitive la cele patru întrebări. Gândirea inovației din această perspectivă agregatoare se numește gândire integrală. Ken Wilber este filosoful contemporan care ne-a facilitat înțelegerea lucrurilor la acest nivel. O astfel de gândire se aplică deja în sute de locuri din lume la nivel de corporații, guverne, instituții de sănătate sau educație. Concluziile le poți desprinde și din graficul alăturat în care pe baza teoriei integrale a lui Ken Wilber am definit ceea ce înseamnă inovația de business.

 

INTERIOR (subiectiv)

EXTERIOR (obiectiv)

INDIVIDUAL

Conștiința: „Ceea ce experimentez subiectiv în interiorul meu”

În general: realitatea subiectiv percepută, stări ale minții, dezvoltare psihologică, modele mentale, emoții, dorință.

În creativitatea de business: imaginație individuala, credințe despre creativitatea proprie, abilități mentale creative, dorința de a rezolva probleme, motivații înalte și voință.

Comportament: „Ceea ce văd alții la mine”

În general: Realitatea obiectiva, creierul, aspecte biologice vizibile, acțiuni, fapte.

În creativitatea de business: comportamente creative, creativitate, simțurile direcționate către realitatea înconjurătoare, neurobiologie, genetica persoanei creative, tehnici de producție creativă, instrumente de evaluat creativitatea.

COLECTIV

Cultura – „Ce experiențe avem ca și colectivitate”

În general: realitatea inter-subiectivă, valori împărtășite, cultura și perspectiva asupra lumii, comunicare, relații, norme și cutume, rețele de cultură.

În creativitatea de business: polenizarea ideilor, culturi creative, seturi colective de credințe despre creativitate, emergență colectivă creativă.

Sisteme – „Ce se vede din exterior că facem”

În general: realitatea intra-obiectiva, sisteme, medii de lucru, procese, tipare, structuri colective/ societale, sisteme economice, ordine politica.

În creativitatea de business: cadrul corporativ de stimulat creativitatea, normele și procesele, platforme-program, proceduri de implementare/ remunerare a creativității, sisteme de generat idei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *