Într-un post recent al unei bloggerite interesate de lucratul de acasă al angajaților romani, ea se întreabă de ce managerii romani sunt reticenți la această practică, dealtfel destul de slabă și în străinătate dar care, cert, constituie o tendință a culturii corporatiste internaționale.

Cum a învățat managerul roman actual să spună “NU” dorinței de autonomie a angajaților și să pună atât de mult accent pe deținerea controlului absolut asupra activității și timpului lor profesionale?

Hai să o luam metodic: cine este managerul roman actual? Un manager român  din generația actuală are probabil undeva între 30 și 45 de ani. Ceea ce înseamnă că a prins probabil 10 ani de dictatură ceaușistă (“dictatura controlului absolut”), în sânul unei familii dominate de nevoia de a “avea” și de frica de a “nu avea”. Când părintii tăi stau la coadă (coate, înjurături, competiție acerbă cu orice mijloace) de la 4 dimineața pentru o sticlă de lapte pe care poate mâine nu o vor mai prinde, înveți fast-forward simțul posesiei absolute. Nevoia de a avea, de a deține și frica de a pierde, de a oferi, de a da ți se inoculează clar în subconștient și ulterior în felul cum te exprimi în viață .

Ieșit la 10 ani din cultura ceaușistă și educat apoi într-un liceu și într-o facultate românească post-decembrista în același spirit și într-o societate de tipul amenințărilor și promovărilor pe baza obedienței, ce poate învață altceva decât teama de lipsă de control?

Părinții (educați de comunism), educatorii (educați de comunism), șefii mai vechi (educați de comunism), mass-media dominată de aceeași cultură te învață rând pe rând că resursele de care dispui trebuie controlate cu grijă, cu parcimonie, cu teama de a-ți fi luate de alții, cu frica de a trebui să îți procuri altele.

Un șef se simte proprietar în România peste oamenii săi resursă. Cum i-ar putea lăsa să lucreze de acasă? Cum ar putea chiar el să lucreze de acasă, speriat fiind de libertatea care i-ar da ghes să își vadă de familie în dauna slujbei? Cum ar putea să facă acest lucru știind că el însuși are un șef și acel șef are alt șef (în marea lor majoritate din generația anterioară lui) care nu îl vor lăsa să o facă?

Dar sunt optimist. Sunt astfel pentru că:

– eu lucrez de 2 ani de acasă după 14 ani de corporație; și lucrez mai eficient, mai bine, mai fericit cu ceea ce fac și pe bani mai mulți.

– am văzut cazuri romanești destule care îmi confirmă ipoteza că această tendință, a libertății de expresie profesionala capătă amploare și în România.

– internetul conectează tinerii de aici cu cei de dincolo.

– romanii care apucă în străinătate să lucreze liber se vor întoarce la un moment dat în România sau vor promova și valoarea libertății, nu doar pe cea a siguranței.

– managerii romani citesc și experimentează, sunt inovatori și deschiși la minte și va veni momentul în care produsele și serviciile românești pline de valoare vor merge în lume, create fiind de niște minți libere, lucrând liber.

Dacă ai chef, caută informații despre performanțele unor firme ca SEMCO, Morning Star, Gore Tex și despre oamenii luminați (i.e. umaniști și vizionari) care le-au dat o altfel de traiectorie în lumea economiei mondiale, cu rezultate incredibile. În aceste companii angajații lucrează cu placere și turnover-ul de personal anual este ridicol de mic. De mulți zeci de ani. Acesti angajati au parte si de siguranță și de libertate în egală măsură în viața lor, profesională și personală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *