Până acum, am expus trei niveluri de înțelegere a stres-ului profesional: stresul ce apare datorită dezechilibrului în cadrul triadelor prezent – trecut – viitor (felul dezechilibrat în care ne raportăm la cele trei timpuri ale vieții noastre), bucuria de a munci – performanța în muncă și învățarea / dezvoltarea profesională și personală oferită de muncă și cel ce apare datorită dezechilibrului între valorile, abilitățile și rezultatele acțiunilor proprii (a fi – a face – a avea).

Odată cu acest articol, voi încheia foiletonul despre de-stresare, discutând pe marginea ultimului nivel al stresului, cel mai profund. În continuarea metaforei „Compania Viața Mea S.A.” propusă la începutul acestei serii, de data aceasta, abordăm metafora de la nivelul universului interior al fiecăruia dintre noi, de la nivelul „angajaților” companiei „Viata Mea S.A.” (vocile mele interioare).

4. Al patrulea nivel: triada simțuri – percepții – acțiuni

Simțuri = Ceea ce intră ca informație brută prin cele cinci simțuri (auz, văz, miros, gust și pipăit).

Percepții = Ceea ce mintea alege să prelucreze din acest aflux “raw” și felul în care procesează aceste informații brute.

Acțiuni = Ceea ce corpul face la comanda minții.

patru-niveluri-de-stres-326x185

Prin organele noastre de simț, intră în fiecare secundă până la 40 de milioane de biți. Dintre aceștia, organele de simț trimit mai departe, prin sistemul nervos, către creier, doar 40 de biți pe secundă, având un singur criteriu de selecție: dacă informația respectivă se potrivește sau nu cu ceea ce știu deja despre lume.

Un pic de lumină

În ce fel îți vorbești în mintea ta?

  1. Mă forțez, mă supraestimez, trag de mine.

Ești un personaj foarte puternic. Poate prea stabil. Nimeni nu te poate scoate din ale tale; nici un gând nu este destul de puternic încât să te zgândăre cât de puțin. Ce știi aia faci. Totul înseamnă pentru tine “tot înainte”. S-ar putea să nu știi care este direcția precisă, dar sensul este “Ferrari în viteza a șasea”. Nu te poți opri pentru reflecții, introspecții. Îți asculți impulsurile de moment și prea puțin “simțirea”. Ești o doză de energie autoregenerabilă. Presiunea este viața ta. Ești stresat dacă stai.

  1. Colaborez cu mine.

Ești un personaj rar. Unii ar zice autentic. Știi ce vrei și ce nu vrei. Știi ce poți și ce nu poți. Știi că nu ești stăpânul lumii, dar ești stăpânul lumii tale. Ai grijă de sănătatea ta psiho-emoțională. Ești stabil. Pui preț și pe sentimente și pe emoții și pe gânduri și pe logică. Oamenii vin să îți ceară sfaturi pentru că ești echilibrat. Cauți provocări pe care să le depășești. Orice presiune exterioară înseamnă, de fapt, o provocare. Există în tine puțin stres și acesta este, de obicei, pozitiv.

  1. Fac compromisuri cu mine.

Lași de la tine în defavoarea ta. Cauți căi de mijloc, locuri călduțe. Căi bătătorite, neprimejdioase. Gândurile tale sunt multe și sentimentele la fel. Schimbi, uneori, un gând nobil pe sentimente nu foarte nobile și invers; renunți să te simți extraordinar, amâni și faci ce ți se dictează, ce “trebuie”. Riști să te streseze faptul că nu îți respecți dorințele interioare.

  1. Evit să mă gândesc la mine.

Până când? Până când vrei să lași nerezolvate toate frământările care te chinuie? Renunți foarte des să le faci față, să iei decizii, să le confrunți. Ți-e frică de tine? Ți-e frică de sentimentele tale? De ce ar putea ieși extraordinar de sub gândurile de renunțare? Poți începe acum. Poți începe să spui lucrurilor pe nume. Altminteri, stresul de a ține mereu în tine și a nu-ți împărtăși cu alții (nici cu tine) trăirile o să îți provoace necazuri.

  1. Mă subestimez, mă judec aspru, mă auto-victimizez.

Când erai mic, erai tu însuți. Te-ai pierdut oare pe drumul vieții? Când ai învățat despre tine că nu ești bun? De fapt, știi și tu că nu e adevărat. Sunt o mulțime de situații în viața ta când ai fost extraordinar. Și vor mai fi. Cum le poți aduce în lumina zilei de mâine? Frica este mare în mintea care o amplifică într-un mod insondabil, în timp ce durerea este pur fizică, cuantificabilă, rezolvabilă.

Exercițiu imaginativ

Ce voce interioară ai? Pe ce ton îți vorbește și ce îți spune cel mai des, în situațiile stresante de la birou?

Facem cunoștință cu spiridușul interior

Ai în tine încă un “tu”. Îl cheamă tot ca pe tine și îți seamănă foarte mult. Se îmbracă la fel, mănâncă la fel. Este întotdeauna cu tine peste tot pe unde mergi tu. Este ca un geamăn.

Apare și dispare. Apare când ți-e lumea mai dragă, vorbindu-ți despre “trebuie”, “nu trebuie”, “e bine să…”, “nu e bine să…”, “nu se cade…”, “ar fi urât să…”. Acesta este Spiridușul “Știe-Tot”. Mai există Spiridușul “Victimă”: “sunt un prost”, “iar m-am făcut de râs”, “sunt o victimă, ce mai…”, “nu îmi iese nimic niciodată”, dar și Spiridușul “Erou”: “ca mine nu e nimeni”, “mă pun eu cu proștii?”, “sunt mai tare decât…”

Spiridușul “Self 1” (Timothy Gallwey) este cel care vrea să controleze sinele autentic, iar “Self 2” este cel care se pune în calea intuiției, în calea sentimentelor autentice și gândurilor nobile “mascându-le” sub indiferență, rușine, angoasă, frică, superioritate, inferioritate și o grămadă de alte “învățăminte” ale vieții menite să ne apere și să ne conserve. Spiridușul este cel care caută dovezi pentru prejudecățile pe care le avem (coșul și ridurile de pe față, pata de pe pantaloni etc.). El caută recompense pentru comportamentele educate de alții în noi: vrem să auzim sunetul aplauzelor, nota 10 în carnetul de note, zâmbetul altora, complimentele, aprecierea sau dimpotrivă: motive ca să ne simțim rușinati, victime, impotenți profesional etc. El este naratorul din capul tău.

Spiridușul nu este un lucru rău. Este cel care te-a adus până azi, aici. Mai este numit în psihologie ego sau personalitate. Adică totalitatea comportamentelor tale care apar ca urmare a lucrurilor în care crezi: crezi că este bine să dai bani săracilor (credință) și dai bani sărăcilor (comportament). Mai înseamnă totalitatea gândurilor tale. Personalitatea / spiridușul / ego-ul te-a adus până aici în viață, dar gândește-te unde ai fi putut ajunge dacă ai fi știut și putut să îl folosești cum vrei, când vrei.

Tu autentic este sinele tău. Știi expresia “vine de la sine?”. Se referă la faptul că tocmai ai fost autentic, ți-a venit fără prea multe gânduri, fără mască / personalitate / ego, ci pur și simplu, intuitiv.

Tu autentic ești cel dinăuntrul tău, cel mic, de la vârsta de grație de 5-6 ani. Cel care poate, în mod natural, autentic să treacă de orice barieră fără multă bataie de cap. Autenticul este cel ce se bucură în fiecare zi de atunci încoace, cel care învață în fiecare zi și cel care are succes în timp ce se dezvoltă și zâmbește. Autenticul ești tu însuți, ființa ta; el încorporează tot potențialul cu care ne-am născut, toate capacitățile pe care le folosim și cele pe care încă nu le folosim.

El este cel pe care îl descoperi în timpul meditațiilor asupra senzațiilor corporale, respirației, sunetelor exterioare; pentru că el este aici și acum, mereu cu tine. El este cel numit “starea de flux” sau “being în the zone” – stările trăite de fiecare dintre noi atunci când ne cufundăm în ceva ce ne place să facem și uităm că există timp, alte griji, alți oameni. Atunci când nu gândim prea mult, ci pur și simplu suntem complet concentrați pe ceea ce facem. Aceasta este starea de învățare + bucurie + performanță, la un loc. Aceasta este starea de prezență fără stres. Este starea în care cine ești este în armonie cu ceea ce faci și cu rezultatele de care te bucuri.

Noi nu suntem corpul nostru

Corpul nostru pierde și câștigă materie în fiecare minut, în fiecare secundă. La nivel celular, atomic și cuantic, în fiecare clipă, pierdem și câștigăm masă. Tot corpul se înnoiește în timp: celulele pulmonare se regenerează odată la şase săptămâni, iar papilele gustative – odată la zece zile, pielea în 2-4 săptămâni, oasele la zece ani, intestinele la 2-3 zile.

Noi nu suntem nici personalitățile noastre (spiridușul)

Nu suntem comportamentele noastre, nici credințele noastre, nici gândurile noastre. Când eram mici, nu aveam aproape deloc personalitate – copiii de până în cinci ani se aseamănă foarte mult, abia mai târziu îi poți deosebi prin comportamente diferite, feluri diferite în care văd lumea, lucruri care le plac și care nu. Astăzi, putem avea niște gânduri, comportamente și putem crede în lucruri pe care nu le mai avem. Sunt tot atâtea măști. Ceea ce rămâne sub toate acestea este sinele autentic.

Când te decizi să îl privești în față, începe să îi fie teamă, să se descompună. Atunci când îți privești în față temerile închipuite (spiridușul), ele încep să dispară. Acum, când vă vorbesc, spiridușii voștri vorbesc și ei: “oare ce vrea George să ne spună?”, “este ridicol să vorbim despre spiriduși într-un articol despre stres?” etc. Și al meu vorbește: “am scris deja prea mult, oare a ajuns cineva până aici cu cititul?”.

Cum ajung la eul autentic? Observă-te! Observă ce ți se întâmplă. Respiră. Parchează, dă-te jos, trage aer în piept și verifică cât de încins este motorul, dacă ești pe direcția bună.

Exercițiu imaginativ

Desenează-ți această voce interioară. Imediat ce ai citit aceste rânduri, dacă ai un spiriduș colaborativ, el tocmai ți-a șoptit “hai să o facem, hai să mă desenezi!” Altminteri, ai auzit deja în mintea ta ceva de genul următor: “Nu știu să desenez!”, “Ce prostie!…” și altele asemenea. Deci? Îl desenezi? Pe principiul că dacă vezi teroarea în față scapi de ea (“cui pe cui se scoate”, “frica este mai mare ca durerea”, “feedback-ul este mama învățării”), o să te rog să îți desenezi spiridușul. Desenează felul în care crezi că arată spiridușul din mintea ta, personalitatea / egoul tău, masca ta. Surprinde-i în desen toate atributele (cum este, cum se comportă, când apare), fă “baloane de vorbe” în care scrie lucrurile pe care ți le spune cel mai des. Fă-l cât mai personal, cât mai “al tău”. Și iată câteva schițe de caracterizări (incomplete, ce-i drept…).

Generalul

La un moment dat, am întâlnit un client de coaching, în vârstă de 32 de ani, cu o poziție profesională importantă. Spiridusul lui îl încărcase până la această vârstă cu o grămadă de simptome semi-clinice de “stress dissorder” și alienări de percepție a realității. Clientul mi s-a confesat că spiridușul lui îl îndemna să urmeze toate regulile, procedurile și normele pe care le întâlnea în cale (profesionale și sociale), pentru că, spunea spiridușul, “așa trebuie”, “așa nu trebuie”, “așa se cade”, “e bine să ai reguli”, “trebuie să dovedești că…”, “altfel, o să rămâi toată viața băiatul mamii”. Acest Spiriduș General îi dicta încontinuu, iar clientul meu nu i se abătea din. Clientul meu mi-a desenat un personaj mic, gras, impunător prin aroganța lui și felul de a vorbi răstit și poruncitor. El însuși era un tip impunător, cu centură neagră la karate, cu bicepși enormi, dar și cu unele slăbiciuni de natură intimă, în ultimii ani.

Bătrânul meu (uneori, numit și “Puiul cicălitor”)

Spiridușul meu (al autorului) arată ca un bătrân de vreo 60 de ani, micuț, gârbov, cu ochii cercetători și care nu te poate privi în față, agitat permanent, speriat și fricos. Are mereu o grămadă de lucruri să îmi spună, așa încât, uneori, mă asurzește și mă face să fiu confuz, să nu mai știu ce vreau, unde sunt și care este scopul prezenței mele acolo. Ultima oară, l-am întâlnit acum câteva minute, când mă asurzea cu lucruri de genul: “ai scris inteligibil?”, “interesează pe cineva asta?”, “o să dea share la articolul tău?” etc. Când mă uit la el, se face micuț, îmi evită privirea, tace un timp, așteptând alte ocazii în care să trăncănească. Mă face să fiu un tip care pe dinafară pare încrezător că poate ajuta oamenii, dar pe dinauntru este ros de întrebări.

Să facem cunoștință cu Spiridușul interior (argumente științifice)

Unde crezi că se află acest spiriduș al tău? În care parte a corpului?

Spiridușul este crescut de către fiecare dintre noi; în fiecare zi îi dăm să mănânce. Ce anume? Frică, stres, angoase, iluzii, visat cu ochii deschiși și percepții greșite. Unde apar ele? În creierul și mintea noastră. Spiridușul este egal cu potecile de pe creier, cu piticii de pe creier sau cu ideile fixe.

Cel mult până la șapte ani (de unde și expresia “cei șapte ani de-acasă”) ne formăm principalele reguli după care ne ghidăm în viață: ce este bine și ce este rău, ce trebuie și ce nu trebuie să faci etc. Toate aceste convingeri fundamentale ne salvează de la această vârstă înainte de tot ce ni se poate întâmpla rău. Mai târziu în viață, învățăm noi și noi poteci, de fiecare dată când trăim experiențe puternic încărcate emoțional: moartea unui prieten drag, căsătoria, nașterea unui copil, îndrăgostirea, o boală gravă etc. În aceste momente, suntem ca niște bureți care absorb și învață ceea ce în acea situație ne poate salva de la repetarea acelei experiențe sau ceea ce poate repeta în mod fericit acea experiență mai târziu.

De fiecare dată, după acel moment al învățării, în preajma unor stimuli, percepții și informații din mediu, asemănătoare cu cele ale experienței de origine, creierul nostru reactivează potecile învățate, în același scop, al salvării de la o experiență neplăcută sau al repetării unei experiențe fericite. Diferența este că în această nouă experiență:

– condițiile sunt altele, stimulii diferiți

– ar trebui să avem o altă reacție, mai potrivită.

Dar creierul este un organ mare consumator de resurse energetice ale corpului; el este singurul organ care poate consuma până la 20% din resursele corpului. De aceea, ca să poată economisi energie pentru situații cu adevărat periculoase, face din când în când power-off (hibernation), adică, se pune într-un mod economic de funcționare, apelând la scurtături, la poteci, ca să consume mai puțină energie decât cea necesară învățării unor poteci și comportamente noi.

Stresul apare de fiecare dată când unei situații noi îi oferim răspunsuri învățate mai demult, neactualizate. Aceste reacții, oarecum instantanee, sunt de tipul “freeze”, “fight” sau “flight”.

1. Mă fortez, trag de mine 2. Colaborez cu mine 3. Fac compromisuri cu mine 4. Evit să mă gândesc la mine 5. Mă subestimez, mă auto-victimizez
fight flow flight flight flight

Acesta este spiridușul: de fiecare dată când se manifestă, el îți readuce în minte concluziile deja trase în urma unor experiențe trecute: “nu fă aia pentru că îți aduci aminte când…?”, “nu e bine să… pentru că atunci când…” etc.). Intenția lui este meritorie și trebuie aplaudat pentru asta: încearcă să nu obosească creierul și merge pe aceleași drumuri mereu și mereu. Dar acest lucru are și un revers: nu vede alte drumuri (învățare), nu mai există bucuria descoperirii (plăcere) și, ca atare, nu poate produce decât performanța de care era în stare în situația în care a învățat acest fel de a răspunde.

spiridus 1

În acest fel, spiridușul nu ne salvează, ci dimpotrivă, ne iluzionează:

– că s-ar putea să ni se întâmple ceva rău

– că am putea să beneficiem din nou de o experiență extrem de plăcută.

Prin acest fel de a se manifesta, creierul-spiriduș nu este aproape niciodată în prezent, aici și acum, ci mereu într-o iluzie a viitorului sau într-o melancolie a trecutului.

Dar, în creierul nostru mai sunt și alte drumuri pe care mergem din când în când, de fiecare dată când învățăm ceva nou (când spiridușul este speriat că îl desenăm, înseamnă că tocmai ne aflăm într-o experiență nouă care ne face să “trăim iarăși”). Acest drum alternativ este mai lent și înseamnă parcurgerea tuturor etapelor, exact ca în poza de mai jos. Acesta este drumul “flow”: spiritul colaborativ, spiritul de întrajutorare, spiritul social, spiritul care caută soluții, care riscă, privește “presiunea” drept “provocare”, spiritul ne-stresat, eul autentic.

Flow înseamnă să îți folosești în mod uniform toate regiunile creierului (impuls din exterior + să reflectezi la ceea ce ți se întâmplă + să tragi concluzii + să testezi).

Domesticirea spiridușului înseamnă “flow”. Nu îi luăm nimic spiridușului. Doar punem pauză și îi arătăm și alte direcții. Îl re-educăm ca să ne ajute aici și acum, ca să nu mai fim stresați.

spiridus 2

Performanță = potențial – interferențe

(Performanță = tu autentic – spiriduș)

Concluzie: Simțuri → Percepții → Acțiuni

Oriunde ne-am afla, în interiorul nostru se întâmplă următoarele:

  1. „percepem„ o situație sau circumstanță prin intermediul simțurilor noastre (vedem, auzim, pipăim, mirosim, gustăm);
  2. această percepție ne determină un set de gânduri și emoții, dintr-una din cele două categorii principale: o stare pozitivă (+) = atracție față de acea situație, plăcere, interes etc. sau o stare negativă (-) = respingere, distragere, frustrare etc;
  3. starea respectivă ne determină să avem un anumit comportament

Emoțiile au la bază chimia noastră internă, organică. În fața unui anumit stimul, creierul secretă diverși hormoni care induc instantaneu anumite stări (cele mai propice pentru a ne „salva” sau „propulsa” din fața acelui stimul / pentru a îmbrățișa acel stimul). Acțiunile pe care le întreprindem schimbă situația, astfel că apar alți stimuli, iar circuitul se reia.

  • dopamina, oxitocina și beta-endorfinele = stare de plăcere, atracție față de stimul;
  • cortizol = stare de angoasă / stres față de stimul;
  • adrenalina = frica în fața stimulului;
  • acetilcolina = tristețe etc.

Acest „triunghi” (simțuri – percepții și stări (spiridușul) – acțiune) se întâmplă de mii de ori pe secundă, într-un mod inconștient (la cei mai mulți dintre noi).

Stresul este răspunsul inadecvat în fața unei situații. El apare atunci când procesarea internă (starea formată din gânduri și emoții în urma acțiunii spiridușului) este inadecvată față de situația prezentă, pentru că spiridușul apare și acționează ca într-o situație mai veche. Stresul pozitiv apare atunci când simțurile, percepțiile / stările și acțiunile sunt aliniate în aceeași direcție. Stresul negativ apare atunci când ele nu se îndreaptă toate în aceeași direcție.

Cum poți scăpa de stresul intern datorat pecepțiilor / stărilor (spiridușului) incontrolabil?

  1. ori schimbi mediul (îl modifici sau îl schimbi „cu totul”) cu unul ne-stresant pentru tine, care să îți ofere informații senzoriale mai utile, mai ne-stresante;
  2. ori schimbi direct spiridușul (emotiile și gândurile asociate acelui mediu) – înveți să procesezi înăuntrul tău informația primită prin simțuri într-un mod optim; de exemplu, prin „acceptare”, „indiferență”, „gânduri pozitive” etc.;
  3. ori schimbi acțiunile asociate pe care le faci de obicei în acea situație; de exemplu, în loc să rămâi să te „lupți” cu / în acea situație, pleci de acolo sau invers.

La finalul acestui foileton, îți propun cea mai puternică metodă pentru de-stresare din lume. O găsești în toate culturile, de la cele mai vechi, până la cele mai noi, în diferite forme.

Practica cea mai bună pentru de-stresare (dresarea spiridușului) prin centrarea minții în prezent

Într-o poziție comodă acolo unde te afli (pe scaun, la stop în mașină, în autobuz sau metrou), mută-ți atenția asupra celor cinci simțuri ale corpului tău: ceea ce vezi, ceea ce auzi, gustul de pe limbă, senzațiile corporale, mirosul din jur. Urmărește-le pe rând, la început, și apoi integrându-le și alternându-le permanent, fără a le interpreta, a le conferi calități și atribute, ci doar enumerându-le în mintea ta. Dacă poți, adaugă la toate acestea, urmărirea respirației și a pulsului ce îți traversează corpul.

Realizează acest exercițiu timp de trei minute.

Apoi gândește-te:

  • câte gânduri (altele decât cele referitoare strict la senzațiile percepute) ai avut pe durata acestui exercițiu? (unde a fost spiridușul?)
  • cât de mult te-ai relaxat?

Urmărind evenimente care se petrec aici și acum, mai aproape de tine (chiar dinăuntrul tău) sau mai depărtate, îți educi mintea să păstreze contactul cu realitatea imediată, fără a mai călători prin zonele de stres: griji, spaime, dorințe, iluzii, amintiri inutile, gânduri nesemnificative. Îți obișnuiești mintea să te servească și să te ajute să te de-stresezi aici și acum, fără întârziere, fără amânări. Îți liniștești și re-educi spiridușul.

(Foto: Ephraim Roosignol, www.flickr.com)

 

IN FOILETONUL DESPRE MANAGEMENTUL STRESULUI CORPORATIV AM MAI SCRIS

Câte acțiuni deţii la compania „Viaţa Mea S.A.”? (I)

Tu ce alegi să fii, victimă sau comandant? (II)

Mai bine șocul demisiei decât o viață plină de o nefericire călduţă (III)

Ţi-ar plăcea să fii un pom fructifer? (IV)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *