Ca și filosofie de viață și conducere a afacerilor, managementul prin coaching este expresia câtorva credințe, feluri de a gândi și înțelege lumea. Ca să ajungi la rezultate bune în afacerea ta, în echipa ta, ca să devii un manager coach trebuie să vizitezi și re-vizitezi regulat aceste principii. Unele sunt ne-românesti, în sensul că sunt așa de noi față de cultura noastră încât le refuzi din start. Însă noi ca societate, suntem cred pe drumul cel bun către bunăstare și fericire socială. Încet dar sigur, cu mine spunând aceste lucruri alături de alții promovându-le, educăm și civilizăm comportamentele noastre astfel încât împreună să ne fie mai bine.

Principiul #1: Sinergia din coaching creează rezultate mai bune și mai repede.

Prin natura lui colaborativă, coaching-ul produce rezultate mai bune decât „instructajul”. Pe principiul „unde-s doi puterea crește”, în coaching un manager nu operează doar cu ideile lui, limitate de experiența lui de până atunci ci și cu cele ale subalternului cu care face coaching. Și nu înseamnă doar 1+1=2, pentru că prin coaching aritmetica simplă este suspendată: 1+1 poate da oricât de mult. Aceasta înseamnă emergență a ideilor așa cum educația unui copil este emergentă, este un rezultat al unor interacțiuni continuu dinamice în cadrul familiei. Salome spune (în altă ordine de idei) că într-o relație sunt trei personaje: El, Ea și Relația dintre ei.

Principiul #2: Atunci când oamenii sunt ascultați și înțeleși, ei fac lucruri.

Altfel, fac lucuri mai încet sau deloc. Exista o cauzalitate dovedita stiintific că ascultarea ideilor duce la o mai mare motivare. Lucrul prin care păcătuiește sistemul predominant actual de conducere a afacerilor este că promovează mai degrabă „spunerea” în locul „ascultării” angajaților, așa cum sistemul educațional predominant actual promovează mai degrabă „înregistrarea și memorarea unor răspunsuri prefabricate” în locul „explorării, adresării de întrebări și gândirii critice”.

Principiul #3: Orice situație poate fi optimizată și îmbunătățită.

Iar prin coaching, acest lucru se întâmplă mai repede. Ma gândesc doar la planurile de vânzări, de exemplu. La sfârșitul/ începutul fiecărui an, vânzătorilor din toate țările și din toate domeniile LI SE stabilesc, înmânează, comunică, etc. planurile de vânzări pentru următoarele 3/ 6 /12 luni. Și ei merg înainte ca orbeții câteva luni, luând feedback din piață despre (foarte des) irealitatea planurilor de vânzări, transmit managerilor feedback-urile care se duc ca într-o gaură neagră. La evaluarea trimestrială sau semi-anuală, lucrurile par să fie în cele din urmă puse pe tapet și conștientizate dar și lăsate în urmă pentru că, nu-i așa, mai avem restul de an să facem ce nu am făcut în prima parte. Un manager ce face coaching de vânzări cu oamenii lui cu regularitate va putea lua măsuri din timp.

Principiul #4: Mai puține probleme au loc atunci când cineva are un fundament personal puternic.

Destul de sigur că școala nu a educat un caracter puternic în tine. Poate nici părinții nu au făcut-o. Și mă gândesc la un caracter plin de energia unor obiective personale însoțită de empatia pentru obiectivele altora. Prin urmare, cheltui multă energie și te stresezi cumplit de fiecare dată când cineva cu un astfel de caracter te calcă pe coadă. Acolo unde managerii „ajută” subalternii să „crească” din acest punct de vedere, aceștia capătă caractere și personalități puternice, dedicate, angajate. Coaching-ul naște în conștiința fiecărui client CONSTIENTIZAREA RESPONSABILITATII proprii față de sine și față de ceilalți. Adică un caracter puternic.

Principiul #5: Oricine poate avea o viață profesională perfectă.

Coaching-ul ridică așteptările față de sine ale clienților. Iar managerii nu ar trebui să mai piardă vremea cu „oameni nepotriviți la momentul și locul nepotrivit” așa cum și fiecare dintre noi ar trebui să ne găsim „locul potrivit”. Fericirea personală și profesională este un drept pe care noi ni-l putem exercita iar cei de lângă noi (inclusiv managerii noștri) nu au dreptul să ni-l fure, ascundă sau abroge.

Principiul #6: Oamenii operează la un nivel infim din potențialul lor.

Coaching-ul creste radical acest procentaj. Pentru cei ce practică coaching-ul și pentru cei ce beneficiază de el. În alte cuvinte se mai numește „trezire”. De aceea menirea mea în viață are numele de „InsideBloom”. Un manager coach este un individ ce nu mai are bătaie de cap cu targeturile sale, cu managementul echipei, cu aplanarea conflictelor intre membrii ei.

Principiul #7: Atunci când un individ își definește clar și specific succesul, coaching-ul accelerează obținerea lui

Să ai lângă tine un om care să fie obiectiv și cald în a te susține să faci ceea ce ți-ai propus, este cred un dar pe care îl râvnesc mulți . Pentru că știm fiecare dintre noi ce greu este să răzbați singur, să duci la capăt rezoluțiile de început de an, să „te ții de promisiunile pe care ți le-ai făcut”. Un manager coach are interesul ca obiectivele co-create cu subalternii lui „clienți” să fie duse la îndeplinire, în timp util.

Principiul #8: Marea majoritate a oamenilor par să nu știe ceea ce vor cu adevărat.

Pentru unii este chiar așa: nu știu. Pentru alții este un pic cețos. Pe cei din ambele categorii, un coach îi ajută scoțând din ei la lumină dorințele și ambițiile personale, energia asociată și pierdută uneori. Să le spui subalternilor ce să vrea este terorism, genocid, omor din culpă. Dar să îi ajuți să își dea seama ce vor este umanitar, ecologic și benefic amândurora.

Principiul #9: Ceea ce tolerezi la tine îți consumă energia, resursele și dorința de mai bine.

Un coach îți întrerupe toleranțele. Uneori în mod brusc și brutal, arătându-ți-le. Și te ajută să le faci față ca să îți recapeți energia și resursele ca să duci la îndeplinire visele, dorințele, obiectivele. Un manager poate interzice leneveala re-inventând pontajul, urmărirea strictă a traficului de internet de pe calculatorul subalternului sau raportările orare, zilnice și săptămânale. Dar asta nu va crea angajament ci obidă, frustrare, lipsă de angajament, nefericire. Un manager coach te ajută să nu îți mai tolerezi tu starea de fapt și să treci la treabă, oricare ar fi aceea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *