Azi dimineata m-am taiat la un deget. Mi-am privit rana sângerândă. Mi-am dat seama ca traiesc.

 

“Imaginati-va un grup fericit de cretini care muncesc. Cara caramizi pe un camp deschis. In momentul in care au terminat de pus caramizile una peste alta la un capat al drumului, incep sa le transporte la capatul opus. Asta continua fara incetare si, cate zile are anul, ei sunt ocupati cu acelasi lucru. Intr-o zi, unul dintre cretini se opreste pentru suficienta vreme ca sa se intrebe ce face. Isi pune problema scopului pentru care cara acele caramizi. Iar din acel moment nu mai e la fel de fericit cu ocupatia sa cum fusese inainte.

Cretinul care se intreaba de ce cara caramizile sunt eu”

(Anonim)

 

“De ce cari tu caramizile astea, George” ma intreb uneori si eu. M-am intrebat mai serios, asa, acum vreo 2 ani, la Londra in timpul scolii mele de coaching executiv. Eram senin, impacat, nicidecum depresiv. Dar era o intrebare care deja ma rodea pe interior de ceva timp si careia nu reuseam sa ii gasesc raspunsul. Imi inchipuisem anterior tot felul de raspunsuri care s-au dovedit intr-un final a fi partiale: ca sa conduc oamenii sa faca profit (pe vremea cand eram manager), ca sa invat oamenii sa faca profit (cand eram training manager), ca sa avem bani de mers in excursii prin lume (ca sot), sa ca avem bani sa imi educ copiii (ca tata), voi scrie o carte care se va vinde in sute de mii de exemplare si oamenii vor fi incantati sa o citeasca (ca om care scrie). Dar niciunul dintre aceste raspunsuri nu detinea in el destula forta cata sa reziste unei noi intrebari: “Si totusi ? Asta-i tot?”

 

Avem nevoie de iluzia unei impliniri finale, de iluzia unui scop absolut. Si zic iluzie, pentru ca ce poate fi altceva un astfel de raspuns intr-un univers pe care nu il intelegem in mod absolut, despre care nu stim cum s-a format si care ii este menirea. Omul fara un scop traieste bine merci si bucuria lui este plina, absoluta, fara intrebari. Omul cu scopuri partiale traieste si el, bine merci dar vine la coaching, se duce la psihoterapie, ca sa caute mai adanc in el “the ultimate goal”. Si cand crede ca l-a gasit, merge mai departe. Apoi se intoarce.

 

Scopul meu iluzoriu final este sa ajut alti oameni sa se cunoasca si sa se implineasca.

Imi aduc aminte de acest scop cand vad langa cuierul de la intrare ghetutele copiilor mei. Cand vad esarfele colorate ale Ancai, sotia mea. Cand mananc mancarea facuta de mama. Cand aud la telefon glasul bunicii mele care azi face 84 de ani. Cand ma tai la un deget si viata iese prin rana sub forma unor picaturi de sange.

 

Si merg mai departe.

 

Tu incotro mergi?

 

Cand crezi despre tine ca esti in stare de foarte multe, este probabil ca nu stii ce vrei de la viata ta. Ceea ce inseamna sa nu te cunosti indeajuns. Cu cat te cunosti mai bine, cu atat iti dai seama ce poti si ce nu poti realmente sa faci cel mai bine. Iar atunci, drumul catre fericirea ta devine ingust si clar; nu mai exista multe alternative posibile care sa te confuzeze.

 

Asa mi-am descoperit si eu scopul. Tot cunoscandu-ma mai bine si mai bine, in fiecare zi. Explorandu-ma, invatatandu-ma!

Tu?

 

Nota:

CRETINÍSM s.n. Boală, de obicei congenitală sau dobândită în primii ani de copilărie, cauzată de o dezvoltare insuficientă a creierului, asociată cu o insuficiență a glandei tiroide, care se manifestă prin tulburări în creștere, prin înapoiere mintală etc. ♦ Tâmpenieidioțieprostie. – Din fr. crétinisme. (DEX)

Probabil ca autorul anonim a folosit mai degraba termenul de “nestiutor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *