Am văzut recent doua filme care mi-au arătat același lucru. Că nu contează ce metodă de schimbare aplici; ca să te schimbi ai nevoie de cu totul altceva decât de „panaceul universal”, „bulina ultimativă” și „pansamentul universal”. Ai nevoie de credință.

În „Leap of Faith” (tradus pe TV1000 drept „Vânzătorul de Iluzii”), Steve Martin joacă rolul unui vindecător fals, în genul american popular al propovăduitorilor trubaduri care se plimbă prin orașele americane, își instalează corturile sclipicioase și iau banii oamenilor simpli vânzând minuni regizate.

Într-un documentar de pe DIGI World am văzut povestea unui trib din Africa în care 5 membri sunt „vracii” tribului; iar meseria lor specializată (unul se ocupă de probleme ale capului, unul de organele interne, unul de probleme de dragoste, etc.) este în esență să scuipe pe locul dureros, să facă o incantație scurtă și să dea speranță: iar speranța vindecă.

Și apoi m-am mai gândit la Ghandi, Isus, Maica Thereza, Milton Erickson, Jacques Salome, Bandler, Tolle, personajul penal și generic „ghicitoarea în cărți Mercedesa” și la toți ceilalți care într-un fel sau altul „vindecă” ființa umană.

Apoi am ajuns la acest material academic , din zona de research psihoterapeutic, care m-a lămurit.

Nu contează terapeutul, „metoda” pe care o aplică, „pilula” pe care ți-o livrează (ce substanță activă este în soluțiile homeopatice? ce conținut de substanță activă are privirea lui Ghandi în poza cu ochelarii săi rotunzi?).

Contează doar credința.

În esență, succesul oricărei terapii variază în jurul valorilor următoare: 40% contează percepția „clientului” asupra sinelui, 30% contează percepția lui asupra relației de vindecare pe care o stabilește cu terapeutul, 15% contează speranța lui și credința ca se poate vindeca și doar 15% contează modelul terapeutic (cât de bine este potrivit cu problema clientului).

Sa le luam pe rând.

40% Percepția clientului asupra sinelui: ce valori crede că are și îl pot ajuta sa își soluționeze dilema/ problema, cât de bine își cunoaște punctele slabe, fricile, dorințele, cât de mult este dispus sa își ia riscuri, cât de mult succes crede ca a avut in trecut urmându-și idealurile, câte eșecuri a avut făcând acest lucru, care sunt credințele lui in puterea terapiei pe care o urmează și in relația terapeutica

30% Percepția clientului asupra relației de terapie – cât de calda, empatica, neintruziva, apreciativa, pozitiva și încurajatoare simte clientul relația pe care o are cu coach-ul, psihoterapeutul, vraciul, medicul, antrenorul, mentorul, maestrul reiki, etc. Trebuie ca terapeutul sa se conformeze acestei percepții, sa nu o altereze încercând sa aducă clientul într-un model teoretic sau altul ci sa „danseze cu clientul dansul care ii place acestuia cel mai mult”.

15% Speranța și credința clientului in posibilitatea unei schimbări autentice, asa cum și-o dorește – dacă el crede ca este capabil de schimbare. Iar credința este completa dacă este a mintii (cognitiva), a trupului (somatica), a sufletului (psiho-emotionala). Cu alte cuvinte, dacă crezi cu toată ființa ta (nu doar cu mintea), atunci mai adaugi 15% la șansele de a ți se întâmpla ceea ce vrei. Iar terapeutul este de ajutor dacă orientează clientul asupra acestei speranțe care este întotdeauna in prezent și in viitor, nu in trecut.

15% Modelul terapeutic – are relevanta doar atât, 15%. Dar este crucial sa fie modelul pe care clientul îl vede cel mai potrivit sieși, in care crede, dincolo de ceea ce crede terapeutul. Cu cât acest model (CBT, coaching, citit in palma, medicina alopata, astrologie sau oricare dintre cele peste 200 de modele de intervenții terapeutice ortodoxe sau exotice) este mai aproape de valorile clientului, de credințele lui, de felul inc are vede lumea cu atât este mai util și valoros.

Si atunci care mai este rolul „terapeutului”? Ei bine, nu știu decât atât: sa fie un facilitator, nu un tip care „face lucruri/ aplica instrumente clientului”. Cred ca poate fi oricine știe sa faciliteze accesul clientului la sursele lui de putere, care știe sa danseze cu clientul lui dansul acestuia.

Vraci, vrăjitori, cititori in stele, maeștri, guru, medici, antrenori, practicanți EFT, practicanți ai metodei „afirmațiilor pozitive”, „terapeuți cu îngeri”, you name it – au toți succes dacă sunt astfel de dansatori-facilitatori buni.

Îmi aduc aminte și de exemplul pe care Robert Dilts (un maestru al NLP-ului) îl povestește in aproape toate cărțile lui; in aceasta poveste reala (de găsit, de ex. in „Schimbarea sistemului de crezuri prin programare neurolingvistica” – Excalibur, 2007), descoperirea consta in procentul incredibil al efectului Placebo (credința in efect) – peste 50% – in vindecarea unor probleme reale de sănătate.

Cu alte cuvinte, alege metoda de schimbare in care crezi cel mai tare, alege „vindecătorul” pe care îl simți cel mai apropiat și fa ceva in sensul unei schimbări doar atunci când crezi (simți și sștii) ca te poți vindeca.

Have faith!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *