De cate ori am mers cu avionul, m-a frapat instructiunea pe care stewarzii o fac in caz de depresurizare: sa iti asezi TU prima oara masca de oxigen si apoi sa te preocupi si de copil. Este oarecum contra-intuitiv si nu stiu cati dintre cei aflati vreodata in astfel de situatii chiar asa au facut. Si probabil iti trebuie mult antrenament (ca parinte) sa poti sa faci acest lucru instinctiv.

 

Ma gandesc totusi ca stiu ele ce stiu companiile aeriene; cred ca recomandarea respectiva vine dupa multe statistici, cercetari si analize ale avioanelor prabusite si a cazurilor “salvate”. Cred ca au descoperit ca supravietuiesc mult mai multi astfel, aplicand aceasta regula decat in felul intuitiv in care iti vine sa o faci: sa asezi masca de oxigen intai copilului tau.

 

Pe pielea mea (dar nu intr-un avion) am descoperit utilitatea acestei bune reguli atunci cand, ca parinte, m-am gandit la viitorul copiilor mei. Mi-am zis: “daca ma ocup bine de mine atunci voi putea continua sa fac pentru ei mai multe lucruri”. Si asa a venit faptul ca ma auto-educ permanent, ma mentin fit (vegetarianism, nu excese, mult sport, odihna, ras si zambet cat mai des, simplificarea vietii si eliminarea cat mai multor factori de stres din viata mea); pot astfel sa fiu un tata “in forma” pentru copiii mei si un sot bun sotiei mele.

 

Ca si manager si leader, am aplicat acelasi principiu, de la un anumit moment dat incoace. Mi-am spus: “daca eu voi sti sa fac bine management cu mine, daca eu voi sti sa ma conduc singur prin viata fara proptele, daca eu voi aplica primul tot ce predic, daca eu imi voi solutiona toate issue-urile primul atunci ei – subalternii, colegii, sefii – vor beneficia mai mult si mai bine de ceea ce stiu si pot face”. De aceea coaching la Londra, de aceea dezvoltare personala, de aceea citit constant, de aceea studiat oameni de succes, de aceea aplicat si luat feedback constant – ca sa pot returna si disemina la altii lucruri de mai buna calitate.

 

Cum ii poti salva pe altii daca tu nu esti salvat/ sau macar daca nu incerci permanent sa te salvezi in primul rand pe tine? Cum poti pretinde ca stii ce sfaturi sa dai altora cand tu nu le-ai urmat niciodata? Cum poti cere altora lucruri pe care nu ai incercat/ nu ai avut curajul niciodata sa le ceri/ obtii de la tine?

 

Principiul “avionului” nu se aplica, din pacate. Intuitiv ne este sa dam sfaturi, sa ne dam cu parerea, sa “punem sa se intample lucruri” sau sa asteptam sa ni se dea/ ofere/ ceara lucruri.

 

Hai sa ne gandim la principiul avionului si din perspectiva copilului: parintii au obligatia (stewarzii nu ne spun asta niciodata) de a-i explica principiul “avionului” si copilului de langa ei. Ce poate invata pe termen lung un copil din acest principiu? Ca “mami” si “tati” il pot ajuta daca sunt sanatosi si teferi. Mai devreme sau mai tarziu, fiecare copil va ramane fara sprijinul parintilor. Cu acest principiu “la bord” va supravietui acestei “despartiri” mai usor decat in cazul unei despartiri de un parinte care toata viata s-a sacrificat pentru el si prin asta l-a facut dependent de ajutorul lui.

 

Ce poate invata un subaltern din principiul “avionului” pe care il aplica seful sau? Ca beneficiaza de un sef care vrea sa fie mai bun.  Mai devreme sau mai tarziu, fiecare subaltern isi va “pierde” acel sef. Despartirea va fi cu atat mai grea si mai frumoasa cu cat a invatat de la acesta “responsabilitatea pentru actiunile proprii”, “principiul avionului”.

 

Ce este altceva acest principiu al “avionului” decat o regula inginereasca, stricta, perfecta a “responsabilitatii si constiintei individuale” la munca si acasa ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *