O strategie personala de succes este un fel de a gândi si simți pentru a-ți îndeplini obiectivele. Pentru orice poziție manageriala exista o strategie optima.

Strategie pentru Entry Level

Ne începem adeseori viața profesională într-o companie. Și ne integrăm într-un colectiv pe o poziție de entry level. Treptat deprindem cultura organizațională a companiei și ne consolidăm și strategiile pe care le folosim în activitatea zilnică. Ne place să știm despre noi că suntem pasionați de profesia noastră, ne îndeplinim la timp sarcinile, lucrăm cu plăcere în mod independent, comunicăm bine cu ceilalți, ne place să predăm lucrări care excelează în calitate.

Strategie pentru Middle Management

După o perioadă mai scurtă sau mai lungă (desigur ca preferăm mereu ca această perioadă să fie cât mai scurtă), ne facem remarcați și promovăm pe diferite poziții de middle management. Aceasta presupune deja adaptarea la responsabilitățile unor roluri diferite, ceea ce implică și ajustări ale strategiilor folosite. Dacă în trecut preferam lucrul independent, acum activitățile în echipă și asumarea rolului de manager devin parte integrantă a rolului asumat. Dacă perseverența într-o anume direcție era o abilitate apreciată în activitatea individuală, lucrând în echipă abilitățile de negociere cu membrii echipei devin utile. Predarea unor lucrări impecabile reprezenta o amprentă importantă. Acum contează respectarea termenului comun și acceptarea unui nivel bun de calitate chiar dacă în intervalul de timp disponibil numai atât a fost posibil de îndeplinit. Dacă a gândi mai multe scenarii de la pesimiste și până la optimiste nu reprezenta o responsabilitate, acum dezvoltarea acestora și poziționarea activității echipei în funcție de context devine relevantă. Și dacă în trecut eram confortabili cu poziționarea autorității în exterior, fiind parte a unei echipe, acum este folositoare și antrenarea exercitării autorității ca modalitate de exprimare. A fi extrovert sau introvert conta mai puțin însă pe poziții de coordonare adaptarea spre a deveni ambiverți devine tot mai folositoare. Practic pe o poziție de middle management strategiile personale, felul cum acționam se modelează spre a deveni mai flexibili și a găsi constant opțiuni pentru derularea cu succes a proiectului împreună cu echipa coordonată. Iar atunci când ne simțim depășiți de situație apelăm la persoanele de top management. În relațiile cu aceste persoane putem învăța constant cum să ne adaptăm acțiunile actuale pentru a depăși situațiile în care ne pierdem flexibilitatea și cum să ne poziționăm constant într-o zonă cu resurse la îndemână. Chiar dacă de multe ori avem impresia că ne luptăm singuri cu problemele proiectului și cu gestionarea echipei, există mereu o plasă de siguranță pe care o asigură acele persoane situate pe poziții de top management și care vin cu opțiuni atunci când noi nu le vedem.

Strategie pentru Top Management

A opera într-o companie pe o poziție de top management este o responsabilitate ce implică rularea de strategii personale eficiente în majoritatea cazurilor și de a ști când e nevoie de consultanță specializată pentru depășirea unor praguri limitative. Einstein spune că misiunea personală a fiecăruia dintre noi este de a ne elibera din închisoarea” pe care ne-o creăm permanent prin limitările generate de felul automat în care gândim. De pe o poziție de top management este esențială poziționarea companiei cât mai bine pe piață, anticiparea modificărilor pieței, generarea de resurse pentru diversificare și inovare. Toate acestea implică rularea constantă de scenarii cu variabile multiple care sunt analizate din perspective diferite. Principalul capital al unei companii este dat de competențele personalului acesteia, alături de care sunt importante transparența și rigurozitatea fluxurilor de date (indiferent de natura acestora – produse, documente, analize financiare) care permit înțelegerea productivității și a zonelor care necesită optimizare prin reorganizare. Persoanele situate pe poziții de top management inspiră încredere și sunt urmate dacă conduc prin exemplu iar aceasta implică desfășurarea unor strategii individuale performante adaptate continuu. Aceste persoane într-o companie aflată în expansiune generează constant opțiuni și detectează noi zone de dezvoltare care, e drept, sunt provocatoare și uneori epuizante.

Tocmai de aceea feedback-ul pe care îl poate oferi o echipă de coaching în perioadele dificile în care apar blocaje ce exprimă existența unor limitări în strategiile personale, poate relansa o companie de succes prin redobândirea resurselor interioare de către persoanele situate pe poziții de top management și care sunt apoi transferate tuturor celorlalți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *