Orice societate pe acțiuni sau întreprindere capitalista este definită de patru „ingrediente”: acționari și conducere, scop, reguli interne, angajați și alte resurse materiale. Pe coexistența acestor patru elemente se bazează toată literatura actuala de management și leadership, de organisational change, de recrutare și HR management și în general toată literatura de afaceri, pentru că aceste patru elemente sunt cei patru piloni dătători de mari bătăi de cap oricui încearcă să le pună cap la cap.

La fel în cazul nostru: stres-ul are patru paliere, în funcție de cât de „din avion” sau „de la firul ierbii” îl analizezi. Am explicat în primul articol puțin despre fiecare palier, astăzi voi arăta mai jos care ar fi originea și soluțiilor contra stresului care apare din acest prim nivel: nivelul rolurilor și funcțiilor pe care le ai în cadrul firmei „Viața Mea S.A.”.

 

1. Primul Nivel – Triada „Trecut <-> Prezent <-> Viitor” (planul cel mai „din avion” al vieții)

Încep mereu cursurile mele de gestionare a stresului cu aceste două practici: două ore de yoga și jumătate de oră de meditație ghidata. Ghidajul are ca scop relaxarea participanților dar și aducerea la suprafață a unor amintiri din diferite perioade ale vieții care au legătură cu „stres”-ul, indiferent dacă atunci se numea „stres” sau „note mari la școală”.

Un bărbat care a plâns la meditația de dimineață ne povestește: „eram mic, îmi aduc aminte, aveam vreo 6 ani și stăteam pe burta tatălui meu într-o zi de vară în pridvorul casei, el citea ziarul iar eu îi recitam tabla înmulțirii… tatăl meu avea pretenția de la fiul lui să știe să scrie, să citească și să știe tabla înmulțirii, înainte de a fi în clasa întâi … și am greșit tabla cu 7 și atunci a lăsat deoparte ziarul, s-a uitat crunt la mine, m-a luat în brațe și m-a dezbrăcat de toate hăinuțele, m-a lăsat în chiloți și m-a dus în fața porții casei, la stradă, în genunchi pe niște pănuși și coceni de porumb … și m-a lăsat acolo ca să vadă tot satul nostru ce copil prost are el … de atunci am învățat în fiecare zi tot ce se putea învăța ca să nu mă mai facă nimeni de râs niciodată că aș fi prost”. Un soi de „spiriduș” la acest bărbat în toată firea, o voce interioară care a prins glas la șase ani și care toată viața i-a zis „învață, învață, învață” și care, te întrebi, la ce îl mai ajută la 60 și ceva de ani? Un bărbat încă blocat în trecutul pe care nu și l-a putut încheia nici măcar pe patul morții tatălui său.

Un comportament de tip „Victimă” ?

Nici un comportament dintre cele 4 („victima”, „manager”, „leader” și „CEO/ Comandant”) nu este reprobabil sau condamnabil în sine; toate sunt expresii ale psihologiei fiecăruia dintre noi: de evitare și renunțare dar și de relaxare prin a lăsa pe alții să (ne) conducă („victima”), de detașare și fără putința de a făptui dar și de privire de sus, de înțelegere a nevoilor celorlalți și a drumului vieții („leader-ul”), de făptuire și angajare totală, de asociere cu prezentul dar și fără o înțelegere exactă a „de ce?-ului” făptuirii („manager”).

Trecutul și Viitorul nu există fără Prezent pentru că prezentul le generează, le pune în lumină; mintea („spiridușul”/ ego/ gremlin/ inner voice/ „potecile de pe creier”/ harta mentală proprie/ mindset-ul/ convingerile) pleacă din prezent în trecut și viitor. Important este să se întoarcă în prezent ca să poată gestiona regretele sau nostalgiile trecutului și să poată imagina fricile, iluziile și dorințele viitorului. Important este să rămână destul de mult în prezent ca să poată „face” ceea ce trebuie ca să lege trecutul meu de viitorul meu într-un mod armonios, stres-free. În ultima parte a acestui foileton am să descriu o metodă multimilenară de a face față stresului.

Care dintre cele 4 „funcții psihologice”, „atribute comportamentale” (feluri de a gândi, simți și acționa) se asociază cu „trecutul”, care mai degrabă cu „prezentul” și care cu „viitorul”?

Trecutul

Am văzut oameni legați complet de trecut prin elastice lipite de spate, elastice pe care le trag după ei în fiecare zi în încercarea de a se elibera, de a le rupe dar și fără măcar conștiința existenței lor. Sunt elastice care exprimă tot atâtea regrete, traume sau nostalgii; ceva a fost rău cândva acum x ani, undeva, cu cineva (trecut), a avut loc o întâmplare pe care lipsa de control asupra simțurilor mele, adormirea mea a amplificat-o și umflat-o pana a făcut-o o generalizare despre oricare prezent și viitor, orice context în preajma oricui. Sau „pe vremea mea …”, „altădată era mai bine”, „pe vremea lui Ceaușescu o duceam …” (nostalgii). Ce legătura mai are prezentul și viitorul meu cu o întâmplare de acum, să zicem, 10 ani? Singura legătură este acest elastic pe care continui să îl întind după mine, ancorat undeva într-o zi în trecut și pe care un coach sau un psihoterapeut mi l-ar putea tăia pentru că altfel mă trage înapoi și sunt stresat în prezent (stress = tensiune, întindere, torsiune în En.). Acest gen de oameni spun „Eu nu pot schimba nimic … destinul”. Elasticele sunt bune și ele te-au adus aici. Dar le poți controla? Le poți desprinde din când în când sau îți rup pielea de pe spate și nu poți face nimic?

Viitorul

Am văzut oameni care și-au aruncat niște ancore departe în viitor cu arbaletele optimismului deșănțat și în fiecare zi se trag de funiile și lanțurile acestor ancore care reprezintă ori planuri și așteptări iluzorii morganice ori frici închipuite despre ce le va rezerva viitorul. De asemeni o sursă de tensiune din moment ce acești oameni, cu mâna mereu pe funiile lor se dez-ancorează des de realitatea prezentului, capetele lor purtătoare de creiere visătoare sunt mereu ridicate spre orizont, ochii sunt mijiți a optimism sau măriți de teamă iar vocea lor tremură și spune „Va fi mai rău ….„ sau „Abia aștept să ies la pensie ca să călătoresc prin toată lumea …”.

Prezentul

Și am văzut de asemeni mulți oameni cu rădăcini puternice crescându-le din trup și fixându-i într-un present continuous care nu le dă putința de a răspunde coerent la întrebarea: „De unde vii, ce planuri ai?” pentru că sunt mereu preocupați să își pună mâine termopane, să plătească următoarea rată la casă și facturile curente, să își planifice concediul și dacă azi dimineața au uitat să închidă lumina și să încuie ușa. Oameni peste care ani întregi, zeci de ani de muncă trec încet, încet, fără să îi simtă și care se trezesc la 60 de ani uitându-se în urmă și văzând doar urma tălpii de ieri dar nimic mai în urmă, alaltăieri, anul trecut, s.a.m.d. și uitându-se în față și văzând doar crăpăturile din cimentul pe care calcă; anii au trecut și ei tot cu capul plecat în prezentul imediat, fără planuri și fără un trecut determinat de ei care nu au avut niciodată planuri.

„Manager” – Prezent

„Leader” – Viitor

„Victima” – Trecut

„Comandant” – ?

cadrane

Rari sunt cei care pot orândui atât trecutul, prezentul și viitorul propriu, și mai rari cei care pot face acest lucru pentru alții (familie, companii, națiuni, civilizații). Ei rămân în istorie; în istoria mică (comunități, națiuni) sau în cea mare (a umanității). Pot răspunde întrebării „De Ce Trăiești?”, „Care Îți Este Rostul?” spunând: „vin de acolo și fac asta ca să ajung acolo unde vreau eu”. În plus, ei nu fac acest drum conștient singuri ci împreună și pentru ceilalți din jur (jurul lor mai mic sau mai mare). Oamenii aceștia sunt „Comandanții”. Și, ca să explicam tipologia psiho-emotională și comportamentală, am să îți pun o întrebare ciudată:

„La ce ajuta mameloanele bărbaților?”

Cuvinte care descriu natura noastră (și a naturii în general) feminină sunt: pasivitate, stabilitate, docilitate, Luna, noaptea, intuiția, rece, plăcut, plăpând, întunecos, “a fi”, liniște, învăluitor, relații, cooperare, structură, a întreba și a asculta, informație, pământ, umiditate, încet, fluid, moarte, calm, nemișcare, slab, submisivitate (supunere), mic, civilizație estică, multitasking, grijă, responsabilitate, comuniune, comunicare, conexiuni.

Cuvinte ce caracterizează natura masculină a ființei umane: activ, agresiv, Soare, zi, logic, cald, tare, strălucitor, “a face” și “a avea”, zgomotos, direct, “a spune”, autonomie, funcție, cer, repede, uscat, energie și materie, naștere, expresivitate, mișcare, puternic, dominanță, mare, civilizația vestică, single-tasking, dreptate, drepturi, reguli, voință, libertate.

Mameloanele masculine reprezintă probabil o rămășită a unei vârste intra-uterine (pana la 8-10 săptămâni) când embrionul în formare avea potențialul de a deveni atât un făt feminin sau unul masculin. Și, acest potențial manifestat fizic ulterior într-un singur gen, rămâne agățat de fiecare dintre noi sub forma „laturii” noastre feminine și a celei masculine.

Avem, fiecare dintre noi atât o psihologie feminină cât și una masculină și în funcție de cât sunt de manifeste, ele pot transforma personalitatea unui bărbat într-una de tipul „alfa” (bărbatul „bărbat” – cu extrema lui, „macho”) cât și într-una de tip „bărbat feminin” (deseori numit în popor cu denumiri haioase și uneori pe nedrept peiorative „fătălău”, „molâu”, „papă-lapte”, „băiatul-mamii”). Și, pot transforma personalitatea unei femei într-una de tip „femeia femeie” (uneori greșit și obraznic confundată cu „pițipoancă”, „întreținută”, „casnică”) și într-una de tip „femeia-bărbată” („Zoe, fii bărbată!”, sa spunem tipologia doamnei Elena Udrea). Dacă bărbatul „bărbat” este un tip comportamental al unui bărbat uneori violent, agresiv, competitiv, cu o manifestare uneori egoistă a unei voințe proprii clare – natura masculina domina într-un corp masculin), în schimb „bărbatul-feminin” are trăsături de comportament aferente naturii lui feminine care iese la suprafața mai mult: este mai casnic (mai puțin aventuros), mai liniștit, mai cu prietenii dezinteresate cultivate, mai cu ocupații liniștite și uneori casnice. În ceea ce privește femeile-femei (natură feminină predominantă într-un trup feminin), ele își iau poate în viață atribuții și roluri pasive și uneori casnice care le pun în postura de a îngriji pe alții sau poate de a fi dedicate extrem de mult familiei în timp ce femeile „bărbate” au în ele voința manifestă a unui bărbat, au scopuri și teluri evidente celor din jur și un comportament direcționat foarte bine, uneori egoist și competitiv.

Bineînțeles ca forțez acum un pic limitele fine ale psihologiei de dragul explicațiilor dar merită să te gândești, prin această paradigmă la tine și la partenerul tău de viața; spunem că „extremele se atrag” (de aceea bărbații „bărbați” se vor înțelege bine cu femeile „femei” și celelalte două tipologii – asemenea) și că „ne căutam jumătatea” (care nu este cea de gen sau sexuală ci cea psihologică, cea care împlinește și rotunjește în familie energia completă yin-yang). Căci, nu-i așa, ceea ce am spus eu mai sus apare în cultura estică drept principiul yin-yang iar în cea vestică sub forma îngerilor și mitului secular al androginului.

Managementul” vieții se asociază bine cu masculinul în timp ce „leadership-ul” cu feminin-ul. „Comandanții” sunt acel gen de oameni care pot alterna conștient valori, abilitați și comportamente din ambele sfere pentru că își acceptă ambele lor laturi, indiferent că, anatomic vorbind sunt persoane de un sex sau celalalt. Poate că felul acesta de a vedea natura umană explică și homosexualitatea sau alte aspecte considerate din punct de vedere social „devieri” de natură sexuală.

Exemple? Ghandi, Maica Tereza. Ambii au avut o cauza pe care au dus-o până în pânzele albe (natura masculină volitivă). Dar nu au făcut-o pentru ei, egoist (bărbatul „bărbat”) ci pentru multe sute de milioane de alți oameni (natura „grijulie”, feminină). Și, mai gândește-te tu la mari cântăreți, pictori, oameni de știință!

Comandanții” sunt cei care pot administra atât trecutul cât și prezentul și viitorul; la întrebarea „Care este rostul vieții?” îți vor putea răspunde cu certitudine: „vin de undeva și fac ceea ce vreau să fac în prezent ca să mă îndrept spre un viitor pe care eu mi l-am ales și în care țin cont și de cei din jurul meu”.

Comandanții” sunt cei care la exercițiul din articolul trecut cu „procentele acționarilor din viața proprie” își dau nici mult și nici puțin; au mai mult decât oricare alt acționar din viața lor dar sunt și mulți acționari în viața lor.

Atunci când la stimuli din prezent, mintea noastră (“spiridușul”) fuge constant spre trecut ca punct principal de referință, ducem mintea în regrete, melancolie, traume, fobii. Astfel apare stresul.

Atunci când la stimuli de “aici” și “acum” mintea fuge în viitor, în iluzii și planuri peste planuri sau frici neinchipuite, apare stresul.

Atunci când indiferent de stimulii senzoriali din jur, de “aici și acum”, mintea noastră este preocupată doar de “a face, a face, a face” pentru că nu poate căuta surse de direcție proprie (viitor) în trecutul propriu, apare stresul.

La acest prim nivel al intelegerii stresului, al privirii din avion asupra vieții noastre, stresul apare din tensiunile intre felul în care ne trăim prezentul în echilibru cu trecutul și viitorul.

cercuri stres

Ce altceva este stresul decât incapacitatea unui om de a face fata realității cu resursele existente?

Până la articolul următor în care voi aborda următorul nivel al stresului (triada “performanță – invățare – bucurie”), te invit să încerci următoarele practici pentru de-stresare (din lista celor 100 pe care o găsești pe blogul și site-ul www.InsideBloom.ro):

1. Iartă! Alege în fiecare săptămână un om despre care crezi că ți-a greșit și chiar dacă îl ierți doar în mintea ta, fă-o! Nu trebuie neapărat să știe și nu trebuie neapărat să aștepți să își dea seama că ți-a greșit cu ceva, s-ar putea să aștepți pentru totdeauna. Mintea și inima ta se vor însenina, oricum. Pe cine ierți chiar acum?

2. Cere-ți iertare! Alege în fiecare săptămână un om față de care crezi că ai greșit și cere-ți iertare. Chiar dacă o faci doar în mintea ta, are același efect asupra nivelului tău de stres. Dacă o faci prin SMS, efectul este inzecit. Dacă o faci prin telefon – este însutit. Dacă o faci față în față efectul este înmiit. Cui îi ceri iertare chiar acum?

3. Nu mai sta alături de oameni care te stresează și îți ridică pulsul. Este alegerea ta unde îți duci cele 5 simțuri: pe cine vezi, pe cine auzi, cu cine împarți gustul cafelei dimineața, pe cine atingi, parfumul cui îți place. Mută-ți biroul de la serviciu, vorbește cu vecinii sau evită-i pe toți cei care îți denaturează ritmul tău biologic natural.

4. Renunță la incercarea de a-i schimba pe alții. Nu este în controlul tău. În controlul tău absolut ești doar tu. Nu îți ajunge o viață ca să te schimbi în felul în care vrei, darămite să mai ai timp și pentru alții. Chiar dacă vei reuși cu câțiva, nu este sigur că vei fi mai puțin stresat ulterior. Dacă te vei schimba pe tine, este mai sigur, nu? Pe cine încerci să schimbi în ultima perioadă? Renunță.

5. Stabilește-ți clar viziunea proprie și obiectivul referitor la cariera ta pe următorii 10 ani. Nu lăsa timpul să treacă peste viața ta profesională; cariera ta poate fi o alegere personală totală. Altminteri, tot felul de colegi îți vor găsi de lucru diverse job-uri.

 

Articol aparut initial in revista online Manager Express.

One thought on “Tu ce alegi să fii, victimă sau comandant? (II)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *